miercuri, 31 octombrie 2012

Happy Birthday To Me

Ieri am implinit o frumoasa varsta, ocazie cu care am facut 2 torturi.
Am avut o zi superba, am primit o multime de cadouri si foarte, foarte multe urari de la cei dragi.
Multumesc prietenilor mei care mi-au scris pe FB si carora nu am apucat sa le raspund.
Va las cu cateva poze ale torturilor.



Sa fiti sanatosi!

duminică, 21 octombrie 2012

Caprese cu muschiulet de porc



Deliciosa aceasta caprese, ca sa nu va spun cat este de usor si rapid de facut.
Pentru 6 persoane avem nevoie de:
2 muschiuleti porc
4 rosii
1 bucata mozzarella
busuioc verde
1 catel de usturoi
2 linguri ulei de masline
sare, pipe si putina boia

Muschiuletul de porc se taie in felii subtirele.
 Se prajeste in putin ulei de floarea soarelui. 
 Se sareaza, pipereaza si se presara putina boia in timp ce se prajeste.
 Se scoate pe o farfurie si se lasa la o parte.
Rosiile si mozzarella se taie in felii foarte subtiri si asta pentru ca la cuptor ele lasa multa apa. 
Se aranjeaza intr-un vas rezistent la temperaturi inalte, ca in pozele de mai jos.
 Se adauga catelul de usturoi taiat felii subtiri, se toara uleiul de masline si se da la cuptor la 200 grade pentru 30 minute.
Frunzele de busuioc sunt numai pentru poza, nu dati vasul la cuptor cu ele pentru ca se vor arde.
Dupa ce mozarella este rumenita, se scoate vasul si se decoreaza cu busuioc proaspat.
Simplu si bun!

sâmbătă, 20 octombrie 2012

"Chef dintre vedete" la Paprika TV


Saptamana trecuta am luat parte la un proiect nemaipomenit semnat Paprika TV.
Este vorba despre o emisiune superba, pe care o veti putea vedea in lunile decembrie sau ianuarie (nu se stie inca sigur).
Emisiunea se numeste "Chef dintre vedete", unde gazda va fi domnul Antonio Passarelli iar eu si un renumit bucatar din Budapesta, si anume Finna Arpad vom juriza.
Invitate la fiecare emisiune vor fi 2 vedete, care in 20 minute trebuie sa prepare o reteta a domnului Passarelli, iar juriul (adica eu si Arpad) sa gustam si sa spunem care mancare a iesit mai buna.
Emisiunea dupa cum v-ati dat seama este una culinara, dar si cu mult divertisment. 
Am intalnit oameni minunati acolo, mi-am facut prieteni si am invatat de la fiecare cate ceva.
Multumesc tuturor dar in special d-lui Passarelli si Ritei Viland.
Mai jos va las cu cateva poze, restul si cel mai interesant urmeaza sa vedeti la Paprika TV.

Sa fiti sanatosi!



joi, 4 octombrie 2012

Shepherd's Pie


Shepherd's pie sau pe romaneste placinta ciobanului, este un preparat clasic englezesc care nu are nici o treaba cu placinta. 
Este un preparat bazat pe carne tocata si cartofi.
Am aflat de pe Facebook, de la un prieten nou Radu Groza, ca aceasta placinta se face numai cu carne de miel, facuta cu amestec de carne care contine vita, cum este in cazul, meu se numeste Cottage Pie.
Asadar....Cottage Pie
Dupa parerea mea este buna de consumat iarna, sau ma rog cand este mai frig....dar merge si acum fara probleme.

Ingredientele de care avem nevoie sunt urmatoarele:
500 gr carne tocata (eu am folosit amestec de porc si vita)
1 ceapa mare
1 morcov mare
2 catei de usturoi
2 linguri sos Worcestershire
1 lingura pasta de tomate
250 ml supa de pui
2 linguri ulei
cimbru 
sare si piper
Pentru piurre avem nevoie de:
1 kg cartofi
50 gr unt
2 galbenusuri
parmezan ras 
(sau cascaval daca nu va place parmezanul, ca in cazul nostru)

Pentru inceput punem la fiert cartofii in apa cu sare.
Carnea se pune la prajit in cele 2 linguri e ulei incins. Lasam cca 5 minute sa se prajeasca amestecand mereu. Ceapa si morcovul date pe razatoare se pun peste carne. Adaugam sarea, piperul si cimbrul.
Tot acum adaugam si sosul Worcestershire, pasta de tomate, supa de pui si usturoiul.
Lasam sa fiarba la foc mic pana scade.
Punem carnea intr-un vas termorezistent si lasam deoparte.
Acum ne ocupam de piurre.
Cartofii fierti se preseaza, adaugam untul si galbenusurile. Amestecam foarte bine si punem parmezan ras, cca 150-200 gr. Dupa cum v-am spus si mai sus, eu am pus cascaval.
Deasupra mai presaram o portie sanatoasa de parmezan.
In vasul cel mic nu am mai pus nimic deasupra, l-am lasat asa.
Se da la cuptor la 200 grade pana se rumeneste.
Se serveste alaturi de salata sau muraturi.





miercuri, 26 septembrie 2012

Supa crema de linte



Lintea este inrudita cu fasolea si mazarea. Datorita timpului de fierbere redus, lintea este o excelenta alternativa la fasole, eu insa o cumpar fiarta gata de la Bonduelle.
Lintea are un continut ridicat de fibre, fier, magneziu, fosfor, proteina si nu contine colesterol.
O reteta mai buna si mai usoara de supa crema nu cred ca veti gasi.....:-)
La noi in familie este nelipsita saptamanal.

Ingrediente pentru 4 persoane:
1 cutie de linte de la Bonduelle
1 ceapa
2 morcovi
1 radacina pastarnac
1 telina mai mica
1 ardei gras
sare

Legumele curatate si taiate mari se pun la fiert in 3 l de apa si putin sare.
Cand legume sunt aproape fierte, se punea lintea.
Se lasa sa mai fiarba cca 20 minute, dupa care se strecoara. Zeama rezultata se pastreaza. Legumele de paseaza cu blenderul adaugandu-se zeama putin cate putin, pana ajunge la consistenta unei supe mai groasa.
Se strecoara prin sita pentru a scapa de pielitele lintei.
Se potriveste de sare si se serveste cu crutoane de lipie.
Dupa preferinte se poate adauga si putina lamaie stoarsa.
Sa va spun cum se fac crutoanele de lipie: lipia se taie in patratele si se prajeste cateva secunde in ulei de palmier incins. Se scot pe servetele de hartie si gata treaba.
Pofta buna la o asa bunatate!

luni, 27 august 2012

Nuci umplute


Anul trecut prietenii mei Gabi si Zamzu mi-au cumparat aceasta forma de facut nuci (nu ma intrebati de unde, Zamzu stie...)
Din lipsa de timp nu am folosit-o, insa acum a venit si randul ei...:-)

Ingrediente pentru aluat:
3 oua
1 cana ulei
1 cana zahar
1 praf de copt
esenta de vanilie
zahar vanilat
faina cat cuprinde

Pentru crema:
200 gr ciocolata
200 gr unt
5 linguri lapte
2 linguri cacao
8 linguri zahar pudra
esenta de rom
5 linguri nuca macinata (optional)


Pentru aluat amestecam toate ingredientele inafara de faina. Faina se pune putin cate putin pana se obtine un aluat moale dar din care sa putem modela bilutele pentru nuci. Nu exagerati cu faina, pentru a nu face niste coji tari.
Dupa ce ati framantat aluatul, faceti bilute pe care le puneti in forma de nuci (neaparat sa fie incinsa, altfel se lipesc). Punem forma pe flacara aragazului la foc potrivit pana se fac maronii ( se intoarce forma pe ambele parti sa se coaca uniform).


Crema
Laptele, ciocolata si 4 linguri de zahar se pun la topit pe baie de aburi pana cand toate ingredientele se topesc.
Untul se mixeaza cu restul de zahar si se adauga treptat in compozitia de ciocolata racita. Punem nuca si dam crema la frigider pt cca 1 ora.
Umplem cu crema rezultata cojile de nuci.
Nucile umplute se dau prin zahar pudra.

Daca aveti musafiri sau daca le luati pe drum, sunt foarte bune daca inainte de a le da cu zahar pudra se tin 2-3 zile intr-o punga, astfel se inmoaie foarte bine. Abia apoi se dau prin zahar pudra.


 Pofta buna!


Reteta este luata de pe blogul Bucatarului Maniac, adica de aici

sâmbătă, 25 august 2012

Tort aparat foto Nikon

Ieri a fost ziua sotului meu, si pentru ca este pasionat de fotografie i-am facut acest tort.
Tortul cel mare este facut din blat de cacao cu mousse de zmeura, iar aparatul foto este facut din amandina.
Pentru ca este primul meu tort de acest fel, si pentru ca fac 2 torturi pe an imbracate in pasta de zahar, eu ma declar multumita....:-)))
La multi ani frumosi si sanatosi!!!

Print

Print Friendly and PDF