sâmbătă, 10 martie 2012

Tarta cu cirese


Zilele trecute facand un inventar in lada frigorifica, am realizat ca inca mai am foarte multe fructe puse din vara special pentru prajituri. Cum mai este putin si ies ciresele lunii mai, am zis sa le folosesc totusi pe cele puse anul trecut.
De 8 Martie am primit cel ma frumos cadou de la sotul meu, robotul Kitchen Aid galben si frumos exact asa cum mi-l doream, si pe care sunt hotarata sa-l folosesc la maxim....:-)
Dar sa lasam vorba si sa trecem la treaba.
Tarta de astazi, ca mai toate tartele de altfel, este foarte usor de facut.
Avem nevoie de:

Pentru aluat
500 gr faina
150 gr unt topit
1 lingura zahar
10 linguri apa rece
putina sare

Pentru umplutura
1 kg cirese fara samburi
10 linguri zahar
2 linguri amidon
30 gr unt
sucul de la o jumatate de lamaie
vanilie

1 galbenus si 1 lingura de lapte pt uns tarta

Pentru aluat amestecam toate ingredientele si vom obtine un aluat moale si care nu se lipeste de maini. Punem aluatul in folie alimentara si il dam la frigider cat timp facem umplutura.

Pentru a facem umplutura punem intr-o cratita ciresele (daca nu aveti la congelator, sunt foarte bune si cele din compot), zeama de lamaie, zaharul, vanilia si lasam sa fiarba cca 10 minute. Dupa ce a fiert tragem cratita de pe foc punem amidonul si amestecam bine. 
Aluatul se imparte in doua. Intindem o parte din aluat intr-o foaie subtire si o punem in tava de tarta. Peste aluat turnam ciresele cu sucul lasat cu tot, si punem pe alocuri bucatele de unt.

A doua parte din aluat se intinde intr-o foaie subtire si se taie fasii de cca 2 cm. Aceste fasii le vom pune peste tarta. Mai jos aveti tehnica de impletire a fasiilor. Daca nu ati mai facut asta o sa vii se para complicat, dar va asigur ca este foarte usor, dureaza cca 5 minute.

Ungem fasiile de tarta cu galbenusul amestecat cu o lingura de lapte, si dam tarta la cuptor pana cand aluatul devine auriu. Eu am tinut-o la 175 grade pentru 35 minute.

Asa arata dupa ce am scos-o din cuptor

Se serveste rece taiata felii, sau calda alaturi de o cupa de inghetata de vanilie.
Sa fiti sanatosi!

marți, 6 martie 2012

Gogosi glazurate


Week-endul trecut am facut aceste gogosi minunate, ma gandeam ca este pacat sa treaca iarna si sa nu le fac macar odata.
Ingredientele necesare sunt:
500 gr faina 
100 ml lapte
120 ml apa
2 oua
50 gr zahar
50 gr unt topit
1 praf de sare
1 plic drojdie uscata-7 gr
Coaja rasa de potocala
Esenta de vanilie

Eu am facut coca in masina de paine punand prima data ingredientele umede si apoi pe cele uscate. Am programat masina la programul de framantare si dospire care dureaza 1 ora si 30 min.
Daca nu aveti masina de paine cerneti faina (eu am folost faina Grania pentru cozonac) intr-un castron, faceti o gropita in mijloc si puneti drojdia dizolvata in laptele caldut si o lingurita de zahar. Puneti putina faina deasupra si acoperiti vasul cu un prosop cca 10 minute pana se dospeste maiaua. Atentie, in bucatarie trebuie sa fie cald. Puneti apoi apa calduta, zaharul, untul topit si racit, praful de sare, ouale, aromele si framantati coca.
Lasati coca la dospit intr-un loc cald acoperita cu un prosop 1 ora si jumatate, chiar 2 ore.
Dupa ce coca a crescut, se intinde cu sucitorul pe masa infainata si se taie in forme rotunde. 
Eu am aceasta forma de taiat speciala, daca nu aveti asa ceva, le taiati cu un pahar mai mare si un dop de sticla.
Gogosile taiate se mai lasa la dospit intr-un loc cald ferit de curent 1 ora.
Dupa ce sau ingrasat frumos, punem intr-o craticioara sau tigaie ulei mai multicel. Eu am pus fix 1 litru de ulei de palmier.
Incingem uleiul bine si punem gogosile la prajit.
Aveti grija sa le prajiti uniform pe ambele parti.
Dupa prajire arata asa:
Daca nu vreti sa le faceti glazura, le pudrati cu zahar pudra si sunt gata de savurat, daca vreti si glazura procedati asa:
Intr-un castron puneti 500 gr zahar pudra cernut. Topiti 50 gr ciocolata alba cu 20 gr unt la microunde si incorporati-le in zahar. Amestecati si puneti cate o lingurita de apa pana ce obtineti o pasta mai grosuta. 
Cu aceasta glazura mangaiati usor gogosile.
Daca vreti sa le colorati, puneti colorant alimentar sau cacao.
Cam asta-i tot


Din ingredientele de mai sus, mi-au iesit fix 20 gogosele.
Reteta este luata de pe blogul Antoninei, adica de aici, multumesc de reteta Anto!
Pofta buna!

marți, 28 februarie 2012

Piftie de curcan


Piftia este un deliciu pe care eu l-as savura mai tot timpul. 
Recunosc ca imi place mai mult cea de porc, dar nici cea de curcan nu este rea.
Acum ca suntem in postul Pastelui nu cred ca va apucati de facut piftii, insa reteta va poate fi de folos de Paste sau de alte sarbatori de peste an.

Ingredientele necesare sunt:
3 aripi de curcan
2 morcovi
2 cepe
1 pastarnac
1 telina mica
1 capatana usturoi 
cateva boabe de piper
3 foi de dafin
sare
2 pliculete gelatina (optional)

Carnea se pune la fiert in apa cu sare. Dupa ce da cateva clocote, aruncam apa si spalam bine carnea.
Intr-o oala mai mare punem la fiert din nou carnea cu cca 5 litri de apa (apa va scadea la jumatate), si legumele taiate in patru, exceptie facand usturoiul. Punem si boabele de piper, foile de dafin si sare.
Lasam sa fiarba la foc foarte mic cca 3-4 ore pana cand carnea va cadea de pe oase.
Dupa ce carnea a fiert, se scoate cu legume cu tot pe o farfurie. In zeama rezultata punem usturoiul pisat si lasam cca 10 minute dupa care strecuram zeama. Potrivim de sare.
Pentru a vedea daca se incheaga piftia, punem cateva picaturi pe o farfurie si o dam la frigider. Daca s-au inchegat picaturile, inseamna ca putem lasa piftia ca atare, daca nu trebuie pusa gelatina hidratata in putina apa calduta. Adaugam gelatina in zeama de piftie si amestecam bine.
Carnea se repatizeaza in castronele mici pe fundul carora putem pune morcov taiat rondele, felii de ou fiert tare, boabe de mazare, de porumb...etc. 
Peste carne in castronele adaugam cu grija zeama si dam piftia la rece cateva ore.

Pofta buna!


vineri, 24 februarie 2012

Tort pentru 11 ani!!!!


 Astazi minunea mea de baiat implineste 11 ani. 
La multi ani puiul meu, sa cresti mare si sanatos!





Asa arata tortul in sectiune.
Tortul albastru este reteta de prajitura amandina, aveti reteta AICI
Tortul alb este mousse de zmeura si mousse de ciocolata alba, reteta AICI


miercuri, 22 februarie 2012

Ciorba radauteana.


O ciorba excelenta pe frigul acesta.
Reteta o aveti AICI 

Pofta buna!

luni, 13 februarie 2012

Salata boeuf


Salata boeuf cred ca stie mai toata lumea sa faca. 
Fiecare dintre noi are reteta de la mama, bunica, soacra sau o vecina....fiecare o adapteaza dupa gusturile sale si ale familiei.
Noua ne place salata boeuf dar o fac foarte rar, cam de 2 ori pe an. 
Pentru 2 platouri ca cel din imagine aveti nevoie de:

500 gr piept de curcan fiert (sau piept de pui)
1 kg cartofi 
300 gr morcov
1 telina mica
1 borcan de 400 gr castraveciori murati
1 borcan de 400 gr de gogosari murati
sare, piper

Pentru maioneza:
300 ml ulei
1 ou crud
jumatate de lamaie stoarsa
1 lingura mustar
sare

Pieptul de pui se fierbe separat de legume si se taie in patratele mici cand este rece.
Cartofi, morcovi si telina se pun la fiert in apa cu sare.
Dupa ce au legumele au fiert le curatam de coaja si le taiem in bucatele mici (cat de mici poate fiecare). 
Castraveciori si gogosarii se taie si ele patratele mici punandu-se sa se mai scurga de zeama intr-o sita.
Se amesteca toate legumele taiate cu pieptul de curcan.

Peste legume punem maioneza facuta astfel:
In vasul de la blender punem ingredientele de mai sus, bagam blenderul in asa fel incat sa cuprindem galbenusul oului si il pornim. Tinem blenderul nemiscat cateva secunde, iar apoi miscam incet pana cuprindem toata cantitatea de ulei....si gata maioneza.
Toata treaba dureaza cca 30-45 secunde.
Amestecam legumele cu maioneza, potrivim de sare si piper si punem salata rezultata pe platou.
Se orneaza dupa preferinte.
Eu de obicei fac acesta floare din foi de ceapa sau un strugure din masline.
Simplu si gustos!


miercuri, 8 februarie 2012

Corabioare cu somon

Aceste corabioare sunt o gustare simpla si usor de facut.
Merg facute la mese festive, sarbatori sau oricand avem pofta de somon afumat.
Ingredientele nu sunt exacte, sunt in functie de cate persoane sunteti la masa.
Avem nevoie de:
 Felii paine prajita
Somon afumat
Felii de lamaie
Capere
Scobitori

Painea se prajeste si se taie bucatele potrivit de mari.
Peste paine punem somonul, felia de lamaie si caperele.
Se infige scobitoarea si gata treaba.

Pofta buna!

marți, 7 februarie 2012

Mini Rolls Cinnabon



Rolls Cinnabon este un desert foarte bun si fin.
L-am facut pentru prima data acum cateva luni, si de atunci am refacut reteta de foarte multe ori.
De data aceasta am incercat sa le fac mai micute asezandu-le in tava de muffins, si ma declar foarte multumita de rezultat.

Reteta de Rolls Cinnabon o gasiti AICI.


Cel mai delicios desert!!!

duminică, 5 februarie 2012

Placinta cu branza si spanac sau Kombe



Ingredientele necesare pentru aluat sunt:
600 gr faina
350 ml lapte
100 ml apa
100 gr unt
5 linguri ulei
25 gr drojdie proasptapa sau 1 pliculet din cea uscata
putina sare
Pentru umplutura:
500 gr branza telemea (sau branza de vaci)
400 gr spanac Bonduelle

Intr-un castron punem laptele si apa caldute, iar in ele dizolvam drojdia si lasam sa se odihneasca 20 minute.
Dupa 20 minute, adaugati faina, sarea si framantati un aluat care sa nu se lipeasca de maini. Daca este nevoie mai adaugati putina faina.
Daca aveti masina de paine puneti toate aceste ingrediente in vasul masinii si faceti coca la programul pentru taietei.
Coca obtinuta nu se lasa deloc la crescut.
Se imparte in 3 parti egale. Ale mele au avut 350 gr fiecare.

Fiecare foaie se intinde pe masa foarte bine infainata, cat de poate de subtire.


 Untul si uleiul se pun intr-un castronel si se topesc in cuptorul cu microunde.
Pentru a asambla placinta procedam astfel:
Punem pe masa bine infainata prima foaie iar peste ea intindem jumatate din amestecul de unt si ulei.

Punem ce-a de-a doua foie si intindem uniform branza si spanacul.
Pentru ca am vrut ca placinta mea sa nu fie sarata deloc, am folosit branza de vaci.

Asezam ce-a de-a treia foaie si intindem uniform restul de unt topit si amestecat cu ulei.

Se impacheteaza ca in imaginile de mai jos.



Se intoarce si se aseaza in tava

Se taie in portii si se lasa la dospit 1 ora.

Dupa ce a dospit, se unge cu galbenus de ou amestecat cu putin lapte.
Presarati cateva seminte, eu am pus de susan si in.
 Se da la cuptor la 175 grade cca 30 minute, sau in functie de cuptorul fiecaruia, pana se rumeneste.

Pofta buna!

Reteta este luata de pe blogul Gabrielei Cara, adica de AICI.
Saru'mana de reteta Gabitzo!

miercuri, 1 februarie 2012

Pui pe sare


O reteta foooarte simpla si deosebit de gustoasa pe care am invatat-o de curand de la un prieten. 
As putea manca zilnic asa ceva....:-)
Puiul facut astfel nu are pic de ulei, decat grasimea proprie si nu este sarat deloc, absolut deloc.

Pentru a face acest pui aveti nevoie de:
1 pui
2 kg sare mare
jumatate dintr-o lamaie
condimente dupa plac

Intr-o tava punem sarea, sa fie cam de 2 degete...eu pun fix 2 kg de sare.
Puiul se spala foarte bine si se taie pe jumatate. 
Se stropeste cu sucul de lamaie si se condimenteaza.
Se aseaza in tava peste sare.
Se da la cuptor la 180 grade pentru cca 2 ore, sau pana se rumeneste.

Asa ceva sa tot mananci.
Noi l-am devorat cu piurre de cartofi si sos allioli.
Reteta sosului o gasiti AICI

Print

Print Friendly and PDF